Ştiri

Seminarii pentru cunoașterea problemelor persoanelor cu deficiențe de vedere

Asociația Filantropia Severin organizează 4 seminarii pentru promovarea în comunitate a resurselor informaționale destinate persoanelor cu deficiențe de vedere și discutarea unor teme de interes din perspectiva incluziunii și accesului egal la resurse și servicii a persoanelor cu deficiențe de vedere.

        Cele 4 seminarii vor constitui și un cadru de întâlnire între societatea civilă, autoritățile publice și persoanele cu deficiențe de vedere, prin intermediul cărora se va urmări o creștere a accesului acestora din urmă la serviciile sociale și educaționale pe care le furnizează ONG-urile, dar și identificarea modalităților de implicare cât mai activă a persoanelor cu deficiențe de vedere la viața economică, socială și culturală în comunitățile din care acestea provin.

        Seminariile se desfășoară cu participarea reprezentanților autorităților și instituțiilor publice locale, ai societății civile, presei și a oricăror persoane interesate și sunt organizate cadrul proiectului FERESTRE DESCHISE SPRE COMUNITATE implementat de către Asociația Filantropia Severin și Asociația Nevăzătorilor din România, în perioada 1.05.2014 – 30.06.2015, proiect finanţat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Programului Fondul ONG în Romania.

        SUNT INVITAȚI SĂ PARTICIPE PERSOANE CU DEFICIENȚE DE VEDERE SAU MEMBRI AI FAMILIILOR ACESTORA SAU ORICE ALTE PERSOANE INTERESATE DE PROBLEMELE PERSOANELOR CU DEFICIENȚE DE VEDERE. INTRAREA ESTE LIBERĂ.

        Seminariile se vor desfășura după următorul program:

  • municipiul DROBETA TURNU SEVERIN, LUNI, 18 mai 2015, ora 11.00, la RESTAURANTUL „16.50”, str. Traian nr. 50;
  • municipiul ORȘOVA, MARȚI, 19 mai 2015, ora 11, la SALA DE ȘEDINȚE a Serviciului Public de Asistență Socială, str. Porțile de Fier nr. 32;
  • orașul STREHAIA, LUNI, 25 mai 2015, ora 11, la sediul PROTOIERIEI, str. Eroilor nr. 2;
  • orașul VÂNJU MARE, MARȚI, 26 mai 2015, ora 11, la Sala de Evenimente, str. Independenței nr. 34.

 

Președinte consiliu director,

Pr. Achim George Daniel